OCS3 Speakers

Open Connect Summit #3 – Relații Inteligente – Cine Sunt Speakerii (Partea I)

.

Open Connect Summit #2 s-a terminat, trăiască Open Connect Summit#3! După ce am aflat tainele Antreprenoriatului Autentic, ne pregătim acum să învățăm despre Relații Inteligente, pe 24 Martie. 

Fie că vorbim despre afaceri sau viața personală, relațiile de calitate, armonioase, etice și benefice sunt cheia succesului și a stării noastre de bine.

Așa că am chemat la OCS#3 psihologi, coachi, traineri și antreprenori care să ne dezvăluie despre tainele relaționării de succes, oriunde și cu oricine am fi, la birou sau acasă. 

Între 10:30 și 12:30 vor avea loc 6 prezentări a câte 10 minute urmate de 10 minute pentru întrebări.

Cei șase speakeri vor împărtăși din experiența lor axându-se pe 3 mari teme:

  • povești reale din experiența lor de viață, greșeli din care au învățat, succese pe care le-au replicat
  • idei concrete pentru cum să-ți îmbunătățești și gestionezi mai bine relațiile de muncă sau personale
  • inspirație pentru a-ți crea relații inteligente, atât la birou cât și acasă.

Cine Sunt Speakerii și Despre Ce Vorbesc la OCS#3 (Partea I)

Florin Păsat – Care e motivul REAL pentru care o relație nu funcționează și care este soluția pentru relații împlinite? 

Florin_Pasat

Florin este antreprenor, coach, speaker, autorul cărţii „WOW! Noul ghid ca să trăieşti acum o viaţă abundentă şi împlinită” şi creatorul proiectului „Atrage Abundenţa în Viaţa Ta!”. Proiectul „Atrage Abundenţa în Viaţa Ta!” are ca scop să le ofere tuturor persoanelor, indiferent de vârstă, naţionalitate, sex, apartenenţă religioasă sau politică, concept şi tehnici verificate prin care pot să-şi îmbunătăţească situaţia financiară, să aibă o sănătate mai bună şi relaţii împlinite.

De-a lungul timpului a vorbit în faţa a mai mult de 10.000 de persoane inspirându-le şi motivându-le să treacă la acţiune.

Indiferent de vârstă, pregătire sau profesie participanţii la seminarii şi traininguri au apreciat energia şi implicarea lui ca trainer şi „AHA!”-urile realizate ca urmare a discursului lui Florin.

La OCS#3 – aflăm de la Florin care este motivul REAL pentru care o relație nu functionează (de ce eșuează rețetele “clasice” despre îmbunătățirea relațiilor) și care e soluția pentru o relație împlinită.

Claudia Jimeno – Aplică metoda ESPERE pentru a avea relații frumoase atât la serviciu cât și acasă.

Claudia_Jimeno

Claudia este psiholog, specialist în comunicare relaționala și dezvoltare personală, directorul Centrului de dezvoltare personală AmaneSer, practicantă a metodei ESPERE și a tehnicii TIPI.

De 17 ani este trainer și moderator pentru grupuri de comunicare și relaționare interpersonală eficientă și grupuri de dezvoltare personală în România și Bolivia. De asemenea, îmbină într-o formă unică cunoștințele si natura spiritului bolivian pentru a aduce o altă perspectivă asupra omului și a dezvoltării lui.

La OCS#3 Claudia ne învață cum să avem relații frumoase folosind metoda ESPERE. Fie că suntem într-o relație de serviciu: șef-angajat, colegi, asociați sau într-una personală de prietenie, familie, vrem să avem relații frumoase cu cât mai puține conflicte. Acest lucru este posibil folosind Metoda ESPERE de comunicare relațională. O metodă ușor de pus în practică care îți arată cum să realizezi dorința ta de a avea relații frumoase.

Dragoș Nicolaescu – “Povestea reală a doi tineri îndrăgostiți care erau cât p-aci să-și anuleze nunta din cauza …”

Dragos_Nicolaescu

Experiența lui Dragos de peste 20 de ani in diferite roluri de management, investitor si antreprenor îl ajută să ofere servicii integrate de coaching, mentorat și consultanță.

ăn ultimii 7 ani, a facut coaching cu peste 210 manageri pentru a-și imbunatati stilul de viață profesional și personal, a mentorat peste 160 de antreprenori pentru a-și crea o primă afacere de succes și a oferit consultanță la mai mult de 30 de companii pentru a-și crește eficient și sustenabil afacerea.

De asemenea, dezvoltă și facilitează programe de training specifice, în care oamenii și organizațiile învață cum să dezvolte afaceri etice și valoroase, în timp ce se bucură de o viață echilibrată. 

La OCS#3 Dragoș ne spune “povestea reală a doi tineri îndrăgostiți care erau cât pe-aci să-și anuleze nunta din cauza neînțelegerilor dintre ei în afacerea comună și cum s-au rezolvat toate lucrurile cu bine după ce au înțeles ce greșeau.”

Mihaela Stroe – Cum să construiești relații de afaceri în…mai puțin de 7 secunde?

Mihaela_Stroe

Mihaela Stroe este doctor in sociologie, speaker motivational, trainer, autor de cărți de dezvoltare personală, unul dintre puținii experți în comunicare nonverbală din România, recunoscuți internațional.  

De mai bine de 11 ani este parteneră de afaceri cu fostul agent FBI Joe Navarro, unul din fondatorii diviziei de Analiză Comportamentală din cadrul FBI.  

De mai bine de 12 ani, Mihaela Stroe își conduce propria companie și a creat pe blogul său personal (www.mihaelastroe.ro) o platformă de invatare experiențială cu scopul de a “educa, inspira și motiva oamenii care vor să fie pe primul loc în viața lor.” 

Pe canalul de Youtube a creat o emisiune TV online cu titlul “Momente de luciditate” unde prezintă idei concrete și modele reale pentru a fi în armonie deplină cu propria persoana.

Din noiembrie 2014, Mihaela este Honorary Professor si Membru al Panelului de Experți al IIC University of Technology, Cambodia, unde predă cursuri de comunicare profesionala în afaceri.

La OCS#3 Mihaela te învață cum să construiești relații de afaceri în…mai puțin de 7 secunde, pentru că atât durează să îți formezi o primă impresie despre altă persoană.

Paul Avram – De ce oamenii bogați devin și mai bogați? Cum să creezi relații profitabile și etice pe termen lung.

Paul_Avram

De ce oamenii bogați devin și mai bogați? Doar pentru că au bani care generează și mai mulți bani? Și asta, dar este mai mult de atât. 

Ceea ce au în comun toți oamenii prosperi este faptul că știu să construiască și să mențină pe termen lung relații profitabile. 
Știu să se conecteze cu alți oameni și să se folosească de aceste conexiuni atât pentru se ajuta pe ei, cât și pe cei din jur. Mai mult, reușesc sa facă acest lucru într-un mod etic.

Ei știu că o relație corectă, mai ales una de bussines, trebuie să fie profitabilă în aceeași măsură pentru toate părțile implicate. Când spun profit, mă refer în mod special la valoarea pe care ei inșiși, ca indivizi, o generează. Faptul că obțin și beneficii financiare este un ecou firesc al comportamentului lor. 

Daca vrei să afli cum poți construi astfel de relații, vino la OCS#3. Paul îți va împărtăși din secretele pe care le-a învățat de la oameni de succes, pe care le-a aplicat și cu ajutorul cărora a pus bazele unor relații de lungă durată atât pe plan de bussines cât și pe plan personal.

Paul se descrie ca fiind “antreprenor, cugetător, mistic și mare bataie de cap pentru unii care dorm în papuci.

Raluca Popescu – Cum să folosești empatia în mod practic pentru a avea relații armonioase și etice

Raluca_Popescu

Raluca Popescu este psiholog, specialist în comunicare și creatoarea workshop-ului de dezvoltare a intuiției. 

A absolvit facultatea de Comunicare și Relații Publice în 2006, iar pe cea de Psihologie în 2011. A avut ocazia să interacționeze cu cele mai diverse tipologii de oamenii lucrând de-a lungul anilor în vânzări directe în mediul bancar, făcând PR pentru o companie de teatru și vânzând timp de patru ani Enciclopedia Britannica diplomaților din întreaga lume. În acest timp a călătorit în 13 țări de pe 4 continente, învățând prin experiență practică tehnici de comunicare, vânzare și relaționare eficiente. S-a format apoi în zona de training de citire și învățare rapidă, lucrând timp de 3 ani cu copii și adulți, în grupuri sau unu la unu.

Pe lângă studiile academice, a participat la diverse workshopuri experiențiale de autocunoaștere în România, Grecia și Olanda. 

De 2 ani lucrează în sesiuni de coaching unu la unu și în workshop-uri în care îi ajută pe oameni să se reconecteze cu intuiția lor. Face aceasta prin exerciții care îi fac să devină constienți de senzațiile, emoțiile și gândurile lor în viața de fiecare zi. Ca urmare pot lua decizii benefice și etice mai rapid, mai ușor, cu mai puțin stres și ajung să aibă o relație mai bună atât cu sine, cât și cu cei din jurul lor.

De aproape un an are rolul de Community Manager la Connect Hub, având în grijă comunicarea și armonizarea relațiilor în comunitatea de freelanceri, antreprenori, programatori, designeri, arhitecți, traineri și alți specialiști care lucrează în acest spațiu.

La Open Connect Summit #3 Raluca ne arată cum să folosim empatia și principiile etice în mod practic pentru a avea relații armonioase, atât în afaceri cât și în familie.

Aceștia sunt speakerii de dimineață. Fiecare vine cu experiență, expertiză și teme diferite, tocmai pentru a-ți oferi puncte de vedere cât mai variate asupra relațiilor inteligente.

Sesiunea de după prânz începe în forță cu un super workshop pe tema networkingului și a puterii lui de a ne transforma în oameni de mare succes, oferit de Paul Renaud. Workshopul va avea loc în limba engleză cu traducere în limba română.

În partea a doua a acestui articol îți voi da detalii despre Paul Renaud și despre cei care vor răspunde întrebărilor tale în cele două paneluri: relații de business și relații personale. 

Atât pentru azi. Ca să ni te alături la OCS#3 – Relații Inteligente dă click mai jos:

Particip la Open Connect Summit #3

Din ce în ce mai bine,

Raluca

Community Charmer

Connect Hub

P.S. Pentru bilete la Open Connect Summit #3- dă click aici.